Rudele bebeluşului spun că niciodată nu s-a pus problema să refuze intervenţia chirurgicală pe motive de apartenenţă la cultul penticostal, ci doar s-au speriat de perspectiva şi costurile unei deplasări într-o ţară străină.
Familia Stănescu, de etnie rromă, a prezentat alături de Liviu Axinte, pastorul Bisericicii Penticostale din Piatra Neamţ cum s-au petrecut lucrurile atunci când s-a pus problema intervenţiei chirurgicale pentru micul Luca, copilul de cinci luni cu malformaţii la inimă.
„Copilaşul a fost diagnosticat de medicii din Piatra Neamţ cu unele probleme şi a fost trimis la Iaşi pentru investigaţii suplimentare. Acolo s-a stabilit că băieţelul are o malformaţie cardiacă şi necesită operaţie. Părinţii au fost trimişi la Târgu Mureş, iar medicii de acolo i-au spus că are nevoie urgentă de o operaţie, dar aceasta nu se poate face în România”, a spus pastorul Liviu Axinte.
Reveniţi la Iaşi, la doctorul Constantin Iordache, părinţii au aflat că medical a făcut demersuri să-l trimită pe copil în Germania, iar intervenţia se poate realiza fără costuri, prin formularul E112, care acordă gratuitate în cazuri deosebite de tratament.
„Când au auzit oamenii unde trebuie să plece s-au speriat şi au refuzat, dar nici vorbă să fie acest refuz din cauza credinţei lor. Cred că medicul a tras concluzii pripite, iar jurnaliştii au dat amploare, şi astfel s-a ajuns la astfel de acuzaţii grave şi jignitoare la adresa cultului penticostal“, a mai spus pastorul.
În acest sens, el a ţinut să sublinieze că printre credincioşii penticostali sunt şi medici, iar însuşi preşedintele Cultului Penticostal din ţară are două intervenţii pe cord.
„Ne-am speriat rău când ne-a zis doctorul să mergem în Germania”
Luca Stănescu, bunicul micuţului care-i poartă numele, a explicat cum au fost discuţiile cu şeful Clinicii II pediatrie din cadrul Spitalului Sfânta Maria din Iaşi.
„Noi n-am plecat niciodată din Piatra, iar cel mai departe am ajuns la Târgu Mureş, acum cu copilul. Când ne-a zis să mergem în Germania ne-a speriat şi am zis «Nu mergem domnu’ doctor, nu ştim nemţeşte, n-avem bani, unde să mergem noi acolo?». Doctorul a zis că operaţia e gratis, dar restul, drumul, unde stăm, cum ne descurcăm acolo? Suntem vai de capul nostru. Doctorul a zis că dacă nu vrem, oricum vine şi ne ia copilul cu poliţia“, a explicat bunicul.
Părinţii vor pleca săptămâna viitoare în Germania, operaţia urmând a fi făcută la o clinică din Dortmund. Până pe 22 mai vor trebui trimise documentaţiile, după care se va programa ziua intervenţiei.
„Acest copil va merge în Germania la operaţie cu ajutorul nostru. Deja ne-am implicat în întocmirea documentaţiei şi am luat legătura cu Casa de Asigurări pentru formularul E112. Am discutat cu cineva în Germania ca să ajute părinţii când vor ajunge acolo, ne străduim să facem totul pentru ca acest copil să aibă o şansă”, a mai spus pastorul Liviu Axinte.
Copilul familiei Stănescu s-a născut cu trei cămăruţe la inimă în loc de patru, iar fără o operaţie care să corecteze acest defect, acesta riscă să moară.
Sursa: Adevarul