Membrii Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, s-au întâlnit azi la Mănăstirea Neamţ, ”lavra istorică a isihasmului românesc”, prilej cu care au luat act de demersul Patriarhiei Române, care a înaintat o serie de propuneri către comisia de revizuire a Constituţiei, între care şi cea privind definirea familiei ca întemeindu-se pe căsătoria liber consimţită „între un bărbat şi o femeie”.
În acest context, Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovineine se declară îngrijorat de respingerea, de către această comisie, a unei astfel de clarificări, absolut necesare în contextul lumii de azi, cu atât mai mult cu cât, anterior, aceeaşi membri votaseră pentru o astfel de definiţie.
Acceptând actuala formulă din Constituţie, spune membrii Sfântului Sinod, aceasta ar putea deschide perspectiva legiferării „căsătoriilor” între persoanele de acelaşi sex.
În opinia membrilor Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, noţiunea de „soţi” care apare acum în definirea constituţională a căsătoriei, lasă deschisă, din păcate, această posibilitate.
”În slujirea noastră de păstori ai poporului lui Dumnezeu din Moldova, nu putem tăcea şi rămâne indiferenţi faţă de perspectiva unei mari decăderi, aceea de a strica rostul fiinţial al omului de a se uni, bărbat şi femeie, în sfânta taină a căsătoriei. Totodată, îndemnăm la veghe, în duh de rugăciune şi de mărturisire, faţă de un proces mereu crescând de păgânizare a societăţii, având ca reper valori zis a fi moderne, superioare. Ierarhii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în numele milioanelor de credincioşi, clerici şi monahi, cuprinşi în eparhiile pe care le slujesc, cheamă pe cei responsabili de alcătuirea textului Constituţiei să nu se îndepărteze de o viziune asupra căsătoriei pe care o are majoritatea covârşitoare a celor care i-au votat şi pe care-i reprezintă în forul legiuitor al ţării. O schimbare de poziţie asupra acestui subiect, reflectată în Constituţie sau într-o lege ulterioară, ar plasa senatorii şi deputaţii în contradicţie evidentă faţă de convingerea celor pe care-i reprezintă în Parlament. S-ar încălca, astfel, o regulă elementară a democraţiei, care presupune să se exercite puterea în numele şi în conformitate cu voinţa poporului care i-a ales. Considerăm că schimbarea viziunii asupra instituţiei familiei va conduce, prin ultimele sale consecinţe, la desfigurarea acestei naţiuni, prin relativizare morală şi prin încurajarea promiscuităţii sexuale, cu efecte extrem de nocive mai ales asupra copiilor sau tinerilor. Suprimarea statutului actual al familiei şi al căsătoriei ne-ar face, astfel, vinovaţi, în faţa lui Dumnezeu şi a neamului românesc, de o greşeală fără precedent şi ne-ar plasa pe o direcţie ce afectează demnitatea umană şi nu are nimic moral şi sfânt”, au declarat membrii Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.