Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Nemţenii dorm cel mai puţin. Cel mai mult dorm locuitorii din vestul ţării

Locuitorii din zona Moldovei alocă cel mai puţin timp pentru somn, urmaţi de cei din regiunea Sud-Muntenia şi de bucureşteni, iar la polul opus sunt românii din vestul ţării, potrivit unui studiu al Institutului Naţional de Statistică (INS). Cel mai puţin dorm salariaţii (8:32 ore) şi muncitorii care nu lucrează în agricultură (8:34 ore). Patronii alocă somnului în medie 8:41 ore pe zi, elevii şi studenţii 9:47 ore, iar pensionarii 9:35 ore.

Persoanele cu un nivel scăzut de instruire dorm 9:30 ore, faţă de românii cu studii superioare, care dorm în medie 8:47 ore.

Cei din regiunea Sud-Muntenia (Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa şi Călăraşi) dorm în medie 9:02 ore pe zi, faţă de 9:16 ore în regiunea Vest (Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara). În Bucureşti-Ilfov, timpul destinat somnului este 9:05 ore, dar cel mai puţin, respectiv 8:56 ore, dorm cei din regiunea Nord-Est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui).

Toţi românii dedică somnului mai mult timp în zilele de odihnă faţă de restul săptămânii. Diferenţele variază între un minim de 15 minute zilnic la pensionari şi 1:36 ore la salariaţi.

Astfel, persoanele ocupate dorm în medie 7:57 ore în zilele lucrătoare, faţă de 9:15 ore în zilele de odihnă (cu 1:18 ore mai puţin). Cea mai mare diferenţă se constată la cei cu vârste între 25 şi 44 de ani (1:26 ore de somn mai puţin în zilele lucrătoare).

Şomerii dorm în zilele de odihnă cu 22 minute mai mult comparativ cu zilele lucrătoare, iar persoanele inactive alocă somnului cu 37 de minute mai mult în zilele de odihnă.

În oraşe se doarme cu 1:07 ore mai mult în zilele de odihnă, diferenţa reducându-se la 42 de minute în cazul locuitorilor de la sate. Pe regiuni, cea mai mică diferenţă între durata somnului din zilele de odihnă şi cele lucrătoare este de 48 de minute- în regiunea Sud-Vest Oltenia, valoarea maximă fiind în regiunea Vest, de 1:15 ore.

În Bucureşti, diferenţa dintre durata somnului în zilele de odihnă şi cele lucrătoare este de 1:04 ore.

Sursa: Mediafax

Lăsați un comentariu

*