Povestea femeii de 31 de ani care a fost găsită, în urmă cu câteva zile, sub un viaduct din Piatra Neamţ este una cu adevărat dramatică. Franţuzoaica susţine că a plecat din Franţa după ce, din cauza lipsei banilor, nu a mai putut plăti chiria apartamentului în care crescuse şi a fost dată afară. Deşi a absolvit facultatea de administraţie, femeia nu a reuşit să îşi găsească de muncă. A lucrat prea puţin în administraţie, ca secretară, dar şi pe alte posturi unde a mai reuşit să câştige un ban, dar niciodată nu a găsit un contract continuu. Aşa că a luat calea străinătăţii, sperând că îşi va găsi mai uşor de muncă.
A mers în Cehoslovacia, Bulgaria şi apoi în România. Povesteşte că a stat în Praga o lună de zile, dar n-a găsit nimic de lucru. A cerut de mâncare de la oamenii de pe stradă, apoi a mers la Budapesta, unde, de asemenea, nu a reuşit să facă rost de o slujbă pentru a avea măcar o lingură de mâncare şi apoi a ajuns în România. La Arad a stat o lună de zile la o fundaţie unde a avut grijă de copii. Acolo a cunoscut o femeie care mergea să viziteze mănăstirile şi a început să meargă cu ea, la Cluj, la Oradea, la Dej, la Baia Mare. A ajuns apoi la Poiana Largului, a dormit în stradă până a găsit-o un poliţist, care a dus-o la Mănăstirea Petru Vodă.
La mănăstire nu i-a plăcut mâncarea şi a decis să plece de acolo. S-a dus la viaduct, dar acolo a îngheţat din cauza frigului şi a fost găsită de poliţişti nemâncată şi aproape în stare de hipotermie. Chiar şi aşa, franţuzoaica recunoaşte că cel mai greu moment al vieţii sale de până acum a fost în Franţa, când, timp de o lună de zile nu a avut ce mânca şi a băut doar apă. A ajuns apoi la spital, unde a mâncat câte puţin şi şi-a revenit.
Femeia vorbeşte calm şi cu resemnare de cele prin care a trecut. Susţine că nu ar fi plecat din Franţa dacă ar fi avut un serviciu. Părinţii i-au murit, iar alte rude nu are. În plus, nici prieteni nu a prea avut. Spune că vrea să rămână la Piatra Neamţ dacă se poate, vrea să rămână în România.
„Dintre toate ţările, aici am fost lăsată să stau, am fost cazată să dorm şi mi s-a dat să mănânc cel mai mult timp”, a declarat femeia.
Franţuzoaica susţine că poate să lucreze orice, chiar şi să facă menaj numai să aibă din ce trăi. Acum ea este sub protecţie socială şi primeşte consiliere pentru a-şi găsi un loc de muncă în ţara noastră.
„ Ca orice om din Uniunea Europeană trebuie să fie protejată, să aibă parte de securitate, adăpost, hrana. Nu suntem într-o junglă. Persoana în cauză decide locul de şedere”, a declarat reprezentantul Serviciului de Protecţie Socială Piatra Neamţ, Maria Bengoi.
Femeia a fost găsită, marţi, flămândă şi înfrigurată pe malul Lacului Izvorul Muntelui, sub Viaduct, în judeţul Neamţ. Ea a fost dusă cu ambulanţa la Spitalul Judeţean, unde medicii au descoperit că franţuzoaica este deshidratată şi suferea de o uşoară hipotermie.