O camionetă VW, încărcată cu scaune şi ciuperci artizanale confecţinate din lemn, a ars, duminică, în apropiere de Staţiunea Popăuţi.
Maşina, condusă de un tânăr de 19 ani, din judeţul Neamţ, Iulian Sandu, se îndrepta spre Botoşani, iar pe drumul naţional 29, în apropiere de Staţiunea Popăuţi, încărcătura s-a aprins.
Când a văzut focul, şoferul a aruncat marfa şi şi-a continuat drumul. A fost nevoit să oprească, însă, şi să cheme pompierii deoarece partea din spate a camionetei, din lemn, a continuat să ardă.
Pompierii au stins focul, apoi au mers să stingă şi scaunele care ardeau câteva zeci de metri în urmă.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Sursa: BotosaniNews