23 de familii din municipiul Roman, judeţul Neamţ, şi-au primit, joi, cheile de la noile apartamente din blocul de pe Aleea Revoluţiei.
Aceştia vor trebui să plătească pentru un apartament, lunar, aproximativ 15 lei, adică de zece ori mai puţin decât pentru un apartament destinat tinerilor. Şi asta pentru că aceste locuinţe sunt destinate în special persoanelor cu venituri modeste sau celor cu handicap.
Alte 17 apartamente, de la prima scară, au fost date în folosinţă în luna decembrie, întâietate având familiile care au fost evacuate din casele naţionalizate.
Primăria Roman intenţionează să mai construiască un bloc pe Strada Fabricii pentru familiile cu venituri mici sau care nu au niciun venit.