Vineri 15 Noiembrie 2024, Actualizat acum 319 zile 12:00 am

 

Draga Olteanu Matei împlinește 80 de ani. Vezi ce surpriză i-au făcut autorităţile din Neamţ!

Apreciata actriță de  comedie, Draga Olteanu Matei, împlinește, joi, frumoasa vârstă de 80 de ani.  Ea a fost sărbătorită miercuri, de actorii Teatrului Tineretului  și autoritățile județului Neamţ cu un eveniment surpriză.   Ea a fost întâmpinată de colegi cu flori și tradiționalul cântec ,,La mulți ani,,.

Profund emoționată de surpriza făcută prin evenimentul special organizat, Draga Olteanu Matei a spus că a crezut că a fost invitată de președintele Consiliului Județean la discuții referitoare la evenimente teatrale .

,, Am avut o emoție atât de mare și nu mă așteptam ca ,colegii mei de la teatru să îmi cânte  La multi ani . Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-am revenit, am crezut că fac infarct, e  un gest nemaipomenit de frumos. Nu m–am așteptat. Mă  pregătisem de treabă,am o ținută de muncă și eu  am încă  idei care trebuie puse în practică. Nu îmi place să stau degeaba.Eram  pregătită să merg la discuții și am dat de o ședință o  solemnă. Când vorbeam cu Dumnezeu, între patru ochi, la mine acasă, îi spuneam: Doamne, oare mă lași până în ultima zi, când împlinesc 80 de ani? Dar să nu vorbim despre asta acum pentru că am de gând să mai trăiesc oleacă. Mulțumesc că existați’,Oare  mă lași până în ultima zi până împlinesc 80 de ani. Din păcate nu se pot dănui pentru eternitate. Dar să nu ne gândim la ce este mai rău.Am de gând să mai trăiesc oleacă ,, a spus Draga Olteanu Matei

A jucat pe scena Teatrului Național București, în numeroase filme și la televiziune. Reprezentantă a generației de aur a teatrului românesc, Draga Olteanu Matei are un palmares foarte bogat. A jucat în 90 de filme, în peste 50 piese de teatru și 100 roluri în Televiziune.

După pensionarea sa din Teatrul Național în anul 2007  s-a retras la Piatra Neamț  unde a înființat compania teatrală Teatrul Vostru. A făcut o carieră plină de succes și în Televiziune unde a avut apariții memorabile în programele de varietăți și de Revelion. A făcut un cuplu memorabil cu regretatul Amza Pellea jucând-o pe Veta, soția lui Nea Marin, în numeroase show-uri TV și în filmul artistic „Nea Marin miliardar”.

Actrița Draga Oltean Matei a fost decorată la 30 mai 2002 cu Ordinul național Steaua României  în grad de Cavaler, alături de alți actori,„pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.

 

Lăsați un comentariu

*