Comunitatea evreiască din Piatra Neamț a marcat, luni, Hanuka, Sărbătoarea luminilor, printr-un eveniment deosebit organizat la sinagoga veche din lemn. Manifestările au cuprins un moment de aducere aminte a semnificaţiei sărbătorii, dar şi un program artistic cu melodii tradiţionale evreieşti.
La sărbătoare a participat corul Macabeii, condus de profesorul Toader Mocanu de la Liceul de Arte Victor Brauner.
Invitați speciali au fost Edi Kupferberg, directorul Cancelariei Rabinice din cadrul Federației Comunităților Evreiești din România și Alexandru Marinescu, directorul revistei Realitatea evreiască.
Hanuka este cea mai importantă sărbătoare evreiască, ce comemorează victoria macabeilor (o familie de evrei patrioți), asupra monarhiei din Siria, care încerca să distrugă religia evreiască. Legenda spune că, după eliberarea Ierusalimului, prima dorință a fost redeschiderea templului evreiesc, care fusese schimbat în loc de rugăciune către zeii greci. Evreii au curățat templul și au vrut să aprindă lampa sfântă, dar nu au găsit decât o sticluță de ulei care ar fi trebuit sa ajungă doar pentru o zi. În mod miraculos însă, flacăra a durat 8 zile. Aceasta minune este sărbătorită de evrei în fiecare an.