Andrei Gabriel Bogdan, de 21 de ani, a fost împuşcat pe 21 decembrie de Roberto Zanier, un fost agent de pază depresiv. Tânărul a suferit o operaţie chirurgicală, însă a fost ţinut în viaţă doar de aparatele la spitalul din oraşul Latina.
Andrei Gabriel Bogdan a căzut victimă gestului nebunesc al lui Roberto Zanier, un italian în vârstă de 35 de ani, care în dimineaţa zilei de 21 decembrie şi-a ucis mama şi apoi şi-a descărcat pistolul şi în chiriaşii români care locuiau într-un apartament din oraşul Latina.
În urma tragediei, Elena Tudosă, o femeie de 44 de ani, originară din comuna Gârcina, judeţul Neamţ a decedat, în timp ce unul din cei doi fii ai ei, Andrei Gabriel Bogdan a fost rănit grav, fiind împuşcat în cap. Timp de aproape o săptămână, băiatul a fost în moarte cerebrală, fiind menţinut în viaţă doar de aparate. În ediţia sa electronică, emigrantul.it, o publicaţie a comunităţii românilor din Italia, a anunţat că Andrei Gabriel Bogdan a încetat din viaţă sâmbătă, 28 decembrie, după ce familia şi-a dat consimţământul pentru donarea organelor. „Corneea, rinichii, ficatul şi inima au fost deja prelevate iar astăzi a fost deja efectuat un transplant. Medicul primar Giorgio Stabile, de la spitalul Santa Maria Goretti, unul dintre puţinele locuri din regiunea Lazio unde au loc transplanturi de ficat şi rinichi, a ieşit cu lacrimi în ochi să dea vestea familiei”, scriu ziariştii din Italia. Comunitatea românilor din regiunea Lazio este chemată să ajute la strângerea de fonduri pentru a ajuta la repatrierea celor două victime, mama şi fiul său ucişi în Italia, în vederea înmormântării lor în comuna Gârcina. „ONG de la Latina, cel care se ocupă din primele clipe ale nenorocirii de această familie, a făcut un apel la care unii au strâmbat din nas şi au făcut critici. Ajutaţi această familie pentru a putea să ducă pe cei dragi acasă! Orice gest, cât de mic, poate fi de folos. Mai ales acum, când fiecare dintre noi cheltuim pe nimicuri şi cadouri de multe ori inutile. Să rupem ceva şi să dăm acestor oameni pentru care viitorul s-a oprit aici!”, mai scriu cei de emigrantul.it, publicaţie în limba română care apare în Italia.
Citeste mai mult: adev.ro/myl6n1