Un incendiu puternic a avut loc la Neamţ. O şcoală în care luni urmau să înveţe 128 de elevi din clasele 0-8 a fost mistuită de flăcări. Focul a fost văzut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de un grup de tineri care venea de la discotecă. Adolescenţii au sunat imediat pompierii, care au intervenit cu mai multe utilaje. Din nefericire, nu au mai reuşit să salveze mare lucru.
Din cauza structurii clădirii din lemn şi rigips, aceasta a fost distrusă în totalitate. Potrivit pompierilor, cel mai probabil, incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit. Cei 128 de elevi care luni urmau să se întoarcă la cursuri vor învăţa într-o clădire dezafectată.