Asociaţia Pro Democraţia, filiala Piatra Neamţ solicită procurorului general să verifice dacă cele două firme respectă prevederile legii construcţiilor. Pe de altă parte, înalţii prelaţi susţin că un personaj care îl calomniază pe Patriarhul Daniel şi participă la protestele anti-explorări din Neamţ poartă în mod ilegal haine monahale.
Într-o scrisoare deschisă adresată Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Cristian Savin, preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia, filiala Neamţ, şi vicepreşedinte la nivel naţional solicită o ceretare a activităţilor Prospecţiuni S.A. în judeţul Neamt şi eventual în alte judeţe din ţară „pentru a concluziona dacă aceste activităţi se încadrează la art. 24 din legea nr. 50/1991 şi/sau în alte norme juridice penale după caz“. Pentru aceleaşi motive, la punctul doi al cererii se solicită o anchetă şi asupra activităţilor Chevron România în judeţul Vaslui şi eventual în alte judeţe din ţară. În fapt, reprezentanţii APD fac trimitere la legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii unde sunt menţionate faptele ce constituie infraţiuni în domeniu. Pro Democraţia cere o cercetare a acţiunilor sau, după caz, a inacţiunilor, funcţionarilor publici, în sensul Codului penal, pentru a se demonstra dacă au săvârşit infracţiuni de neglijenţă sau abuz în serviciu în problema explorărilor efectuate de Prospecţiuni şi Chevron.
La ultimul scandal izbucnit în Neamţ, între echipele Prospecţiuni S.A şi sătenii din Rădeni, comuna Păstrăveni, poliţiştii au întocmit şi dosare penale, fiind vizaţi atât angajaţi ai firmei, cât şi localnici. Se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tulburare de posesie, vizaţi fiind reprezentanţi ai societăţii Prospecţiuni. De asemenea, sunt în lucru dosare penale pentru împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice, după ce, pe 17 şi 18 februarie, în Păstrăveni, mai multe persoane au blocat drumul sătesc Rădeni, pentru a împiedica accesul autovehiculelor deţinute de societatea de prospecţiuni.
Şi poliţiştii de investigare a fraudelor s-au sesizat din oficiu şi fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de executare fără autorizaţie de construcţie, în timp ce poliţiştii de la Serviciul de Arme, Explozibili şi Substanţe Periculoase efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care au fost amplasate şi detonate mai multe materiale explozive şi dacă prin această activitate s-a încălcat legislaţia privind respectarea regimului materiilor explozive.
Fals călugăr în lupta împotriva explorărilor, demascat de Mitropolie În timpul protestelor de la Rădeni (18 februarie 2014), în fruntea sătenilor revoltaţi a apărut şi „călugărul Andrei”, vehement împotriva Patriarhului Daniel pe care l-a acuzat de înţelegeri cu Chevron. Mai mult decât atât, monahul care se recomanda ca fiind de la schitul Cuvioasa Parascheva, din sat, îl numea pe mai marele Bisericii Ortodoxe Române cu termenul „Satana de Patriarh”.
„Au făcut un plan diabolic Satana cu îngerii lui şi cu slujbaşii lui trupeşti. Au făcut plan aşa: hai să le otrăvim apa, şi odată cu ea solul, iarbă, gradina, pomii, totul să fie otrăvit şi nu mai au ce mânca. Şi atunci le aducem noi apă, dar le punem întâi condiţia – Leapădă-te de Dumnezeu prin biocip, că dacă nu te lepezi, nu-ţi dăm. Acest plan drăcesc îl face prin Satana de Patriarh (…). O plătit firma Chevron şi o interzis la toţi preoţii din ţară, din parohii, să iasă în stradă. Noi trebuie să ieşim, să spunem lumii adevărul despre Dumnezeu şi despre Satana. Şi acuma vedeţi că nu au curajul săracii pentru că le-o interzis Satana de Patriarh”, declara personajul care purta sutană.
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a reacţionat printr-un comunicat de presă susţinând că „presupusul “călugăr”, care calomniază pe Patriarhul României, nu este monah al schitului Cuvioasa Parascheva, aşa cum se recomandă în mod incorect, ci locuieşte într-o casă din satul Rădeni şi poartă în mod ilegal haine monahale, el neavând nici un fel de calitate oficială, de reprezentant al Bisericii Ortodoxe, într-o formă sau alta”.
În plus, reprezentanţii Arhiepiscopiei Iaşilor readuc în atenţie hotârârea Sfântului Sinod din 29 octombrie 2013 prin care clerului ortodox i se recomandă „să se abţină de a participa personal la manifestaţii publice pro sau contra proiectului pentru a nu dezbina comunitatea ortodoxă, ci să solicite autorităţilor în drept lămuriri şi implicare responsabilă.”
Prin aceeaşi hotărâre, în problema exploatării gazelor de şist, Sinodul BOR a cerut autorităţilor „să exprime o poziţie clară referitoare la acest proiect considerat strategic şi să asigure o informare completă şi corectă la nivelul comunităţilor locale despre avantajele şi consecinţele pozitive şi negative ale unei asemenea exploatări. În acest sens, reamintim că Parlamentul European a adoptat anul trecut o propunere legislativă prin care impune studii de impact pentru toate proiectele care presupun fracturare hidraulică şi consultarea populaţiei în cazul acestor proiecte”.
Citeste mai mult: adev.ro/n1ib2z