Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Atenţie! Judeţul Neamţ, sub cod portocaliu de caniculă. Vezi când!

cod caniculaCanicula pune stăpânire pe județele din regiunea de Nord-Est a Moldovei şi nu numai. Meteorologii au emis un Cod galben de caniculă pentru data de marți, 7 iulie, iar pentru miercuri, 8 iulie, cod portocaliu de caniculă în Botoşani, Iaşi, Neamţ, Vaslui şi Bacău.

like facebookMarţi, 7 iulie, valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35…37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în majoritatea regiunilor, exceptând Bucovina, zona litoralului şi cea montană, potrivit ANM.

De asemenea, avertizarea de Cod portocaliu de caniculă intră în vigoare miercuri, 8 iulie, temperaturile maxime anunțate fiind de 39 grade. 

Miercuri, 8 iulie, vremea va fi caniculară. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35…38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în toată ţara.

În după-amiaza zilei de miercuri, 8 iulie, în Banat, Crişana, Maramureş, vestul şi nordul Transilvaniei, precum şi în cea mai mare parte a Moldovei temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 39 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. Valul de căldură va persista şi pe parcursul zilei de joi, 9 iulie, în regiunile sudice şi estice, iar instabilitatea atmosferică se va accentua treptat începând din vestul ţării, se mai arată în avertizare.

 

Lăsați un comentariu

*