Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Cod galben de vânt şi ninsori viscolite pentru judeţul Neamţ

cod-galben hartaAdministraţia Naţională de Meteorologie anunţă răcirea accentuată a vremii. Potrivit unei avertizări meteo, în intervalul 21 martie, ora 14.00 – 22 martie, ora 8.00, aria ploilor va cuprinde toată ţara. Local, se vor cumula cantităţi de apă de 20-25 l/mp şi, izolat, 35-40 l/mp, în special în jumătatea de sud a teritoriului.

La munte, iar spre sfârşitul intervalului şi în regiunile vestice şi nordice, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în cursul nopţii în sud şi sud-vest, unde rafalele vor depăşi local 50-60 km/h.

În perioada 22 martie, ora 8.00 – 23 martie, ora 8.00, va intra în vigoare o avertizare Cod Galben în vestul, centrul şi nordul ţării, unde vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 55-60 km/h şi la munte de peste 90 km/h, viscolind şi spulberând temporar zăpada.

În Moldova ninsorile se vor extinde dinspre nordul regiunii, vântul se va intensifica până la 75-80 km/h, iar spre seară şi noaptea va fi viscol.

Lăsați un comentariu

*