Miercuri 08 Mai 2024, Actualizat acum 128 zile 12:00 am

 

Curiozitatea l-a costat un vaccin antirabic pe un pădurar din Neamţ. Omul a fost muşcat de puii de lup descoperiţi într-un culcuş din pădure

Chiar dacă rănile au fost superficale, bărbatul a trebuit să suporte tratamentul împotriva turbării. Iniţial, pădurarul a ajuns la spitalul din Târgu Neamţ, după care a fost direcţionat spre secţia Boli Infecţioase a Spitalului judeţean din Piatra Neamţ.
Pădurarul C.V., de 47 de ani, din satul Leghin, comuna Pipirig, a descoperit zilele trecute un cuib de lupi, în pădurea din apropierea Zimbrăriei de la Vânători Neamţ. Cum lupoaica nu era prin zonă, omul a încercat să pună mâna pe micile sălbăticiuni. Gestul i-a adus însă o rană la deget şi câteva zgârieturi superficiale la mâna stângă.

Bărbatul s-a adresat iniţial spitalului orăşenesc din Târgu Neamţ, după care a fost îndrumat la Urgenţele spitalului Judeţean din Piatra Neamţ. După ce i s-au curăţat plăgile şi zgârieturile, pădurarul a primit şi tratamentul antirabic care se impune în astfel de situaţii.

Cazul i-a mirat şi pe medicii nemţeni care nu-şi amintesc să fi tratat de mult timp răni provocate de lup.

N-am mai avut de foarte mult timp muşcături de lupi, fiind rare astfel de cazuri. În aceste cazuri nu e loc de glumă, mai ales că avem de-a face cu animale sălbatice, iar focarele de rabie se întâlnesc cel mai adesea la acestea“, a declarat medicul Valentin Goga, şeful secţiei de Boli Infecţioase Neamţ.

Tot în minivacanţa de 1 Mai şi de Paşte, la Spitalul Judeţean au ajuns 9 persoane muşcate de câini, şi un număr dublu de cazuri de pacienţi înţepaţi de căpuşe.

Sursa: Adevarul

Lăsați un comentariu

*