Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Descoperire epocală lângă Piatra Neamţ: un pandantiv vechi de peste 20.000 de ani

Obiectul de podoabă din piatră a fost scos la lumină în urma unor săpături arheologice efectuate în zona Bâtca Doamnei de către specialişti din TârgovişteDescoperirea a avut loc zilele trecute autorii fiind un grup de arheologi din Târgovişte, care desfăşoară un şantier paleolitic la Piatra Neamţ, în situl Poiana Cireşului, la vărsarea pârâului Doamna în lacul de acumulare cu acelaşi nume.

Este vorba de un pandantiv din piatră, gravat cu motive geometrice, recuperat dintr-un strat ce aparţine culturii gravetiene, vechi de peste 20.000 ani, vechime constatată prin datări radiometrice prin metoda C-14.

S-au găsit doar trei în ţară până acum. În acest şantier au fost descoperite ca unicate un fluier, singurul descoperit până acuma în epoca gravetiană din România şi mai multe diafize care sunt gravate în acelaşi stil geometric” , a declarat profesorul universitar dr. Marin Cârciumaru.

În acelaşi sit, arheologii au descoperit şi mai multe unelte de silex, printre care o lamă de 11 cm.

Podoaba scoasă din situl de la Poiana Cireşului va ajunge la muzeul din Târgovişte, pentru că din această localitate se asigură fondurile pentru desfăşurarea lucrărilor. 

Dincolo de frumuseţea obiectului, încă o dată se relevă de când erau locuite aceste locuri şi de către oameni creativi. Chiar dacă bijuteria va merge la Muzeul din Târgovişte sunt convins că vom găsi înţelegere şi, la un moment dat – aşa cum s-a întâmplat şi în alte cazuri – vom putea să o expunem, pentru o scurtă perioadă, şi la Piatra Neamţ”, a declarat Gheorghe Dumitroaia, director al Complexului Muzeal Judetean Neamţ.

Şantierul arheologic de la Poiana Cireşului reprezintă cea mai important aşezare de Paleolitic Superior din România, şi una din cele mai importante din lume. Anii trecuţi, tot aici a fost descoperit şi un colier de melci foarte bine conservat. 

Sursa: Adevarul de Neamt

Lăsați un comentariu

*