Vineri 15 Noiembrie 2024, Actualizat acum 319 zile 12:00 am

 

Un Bărbat cu multiple identităţi a fost arestat pentru bigamie

După trei ani în care s-a ascuns în Italia, Cezar Buciuman a fost prins la Roman şi încarcerat. Înşelând cu multă uşurinţă autorităţile din ţară, bărbatul s-a căsătorit în 2006 la Starea Civilă din Bacău, deşi era însurat legal de trei ani.

Cezar Buciuman (34 de ani) şi-a petrecut ultimii trei ani în Italia ca să scape de executarea a 595 de zile de închisoare. Bărbatul, de loc din Roman era dat în urmărire generală şi internaţională după ce Judecătoria Bacău l-a condamnat în 2010 pentru săvârşirea infracţiunilor de bigamie, fals privind identitatea şi fals în declaraţii.

Pe 16 ianuarie 2006, Buciuman a reuşit să înşele vigilenţa funcţionarilor de la  Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Bacău şi prezentând o identitate falsă, a cerut schimbarea cărţii de identitate ca urmare a schimbării domiciliului.

„Acesta s-a prezentat la Serviciul de Stare Civilă Bacău, unde i-a indus în eroare pe lucrătorii în cauză, cu scopul de a obţine documente de stare civilă sub o altă identitate, pentru ca la data de 22 ianuarie 2006 să încheie o nouă căsătorie, deşi fusese căsătorit legal din anul 2003“, se precizează în informarea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.

Cezar Buciuman nu era la singura ispravă, fiind condamnat în anul 2005 şi de judecătorii din Timişoara pentru trecerea ilegală a frontierei de stat. Ca să nu execute cele 595 de zile de închisoare, a comis mai multe falsuri ca să facă rost de paşapoarte pentru a ajunge în străinătate.

Magistraţii din Bacău au dispus desfiinţarea înscrisurilor falsificate, respectiv certificatul de căsătorie emis de catre Oficiul Stării Civile din cadrul Primăriei municipiului Bacău, trei cărţi de identitate şi două paşapoarte turistice.

Buciuman a fost prins de poliţiştii din municipiul Roman în noaptea de 29 spre 30 septembrie, la ora 01.00. Bărbatul a fost încătuşat şi escortat până la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Bacău.

Sursa: Adevarul

Lăsați un comentariu

*