Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

 

PPDD fără parlamentari la Neamț

Poporului Dan Diaconescu a rămas fără parlamentari la Neamț. Singurul reprezentant care și-a câștigat un loc în Camera Deputaţilor sub sigla partidului mov a ales să plece din PPDD şi s-a alăturat Uniunii Naţionale pentru Progresul României.

Deputatul nemţean Constantin Moisii a părăsit Partidul Poporului Dan Diaconescu. Acesta a trimis un comunicat presei prin care a anunţat că renunţă la susţinerea PPDD pentru că nu poate face nimic pentru români şi pentru nemţeni implicit, din opoziţie. Potrivit Esttv, acesta precizează că a propus conducerii partidului de nenumărate ori să negocieze o alianţă cu partidele de la guvernare însă nu a primit niciun răspuns, motiv pentru care a luat decizia radicală de a spune ”PA!” organizaţiei.

„Am discutat din vară, de atunci le-am atras atenţia celor din grupului PPDD, că noi deputații PPDD trebuie să luăm o hotărâre. Sa vedem unde ne îndreptăm, spre stânga, spre dreapta sau spre centru. Atunci s-a cam votat în grup să mergem spre putere, deci spre guvernare, adică în sensul să îi sprijinim, dar să avem şi noi şi nişte beneficii. Acestea  constau în îndeplinirea unor deziderate de-ale partidului”, a spus deputatul Constantin Moisii.

 

Constantin Moisii a ieşit din grupul parlamentar din care făcea parte fără niciun regret. Acesta a trecut în Uniunea Naţională pentru Progresul României, spune el, pentru ideologia pe care organizaţia o practică şi în care se regăseşte.

La nivel naţional Partidul Poporului Dan Diaconescu mai are doar 21 de deputaţi şi 3 senatori, în condiţiile în care din grupul parlamentar ales în 2012 făceau parte 48 deputaţi şi 20 senatori.

 

Lăsați un comentariu

*