Sâmbătă 27 Aprilie 2024, Actualizat acum 117 zile 12:00 am

 

Doi tineri din Piatra Neamț au murit în incendiul de la clubul Colectiv din București

lumanare-mort-300x187Doi dintre tinerii care și-au pierdut viața în incendiul izbucnit, vineri seară, în clubul Colectiv din capitală, s-au născut la Piatra-Neamț.

Adrian Rugină avea 38 de ani și a fost toboşarul trupei Bucium, una dintre cele mai îndrăgite formații de folk metal din industria muzicală. Și-a trăit copilăria și anii tinereții la Piatra-Neamț, acolo unde a terminat și unul dintre cele mai prestigioase licee din oraș, Petru Rareș, scrie Esttv.

Cu toate că a absolvit Academia de Studii Economice, Adrian și-a urmat visul spre marea lui pasiune – muzica. A murit pentru muzică, în seara de vineri, la concertul celor de la Goodbye to Gravity. Și nu oricum. Ca un erou. A reușit să iasă teafăr din clubul morții, dar s-a întors ca să salveze vieți. Viața lui, însă, nu a mai putut fi salvată de nimeni.

Cel de-al doilea pietrean care și-a găsit sfârșitul în clubul Colectiv este Costi Ignat, fost coleg cu Adrian Rugină în trupă Teuton. Nici el nu a reușit să scape din infernul de vineri noapte. Costi Ignat avea 40 de ani, iar, în prezent, era membrul trupei Monarchy Band.

Lăsați un comentariu

*