Sâmbătă 27 Aprilie 2024, Actualizat acum 117 zile 12:00 am

 

Tinerii proaspăt căsătoriţi şi locuinţa lor. Ce nu trebuie să lipsească

Tinerii proaspăt căsătoriţi şi locuinţa lor. Ce nu trebuie să lipsească!Cuplurile de tineri proaspăt căsătoriţi trebuie să se gândească la mai multe aspecte când deja au pornit împreună la drum. Unul dintre acestea este problema spaţiului în care vor locui. De cele mai multe ori, începuturile sunt mai grele, luxul nu este pe listă, dar cei mai mulţi reuşesc, într-un timp scurt, să facă trecerea de la un apartament mic, la o casă ceva mai spaţioasă. Iar din această locuinţă, ca decorul să fie întregit, nu trebuie să lipsească şemineul.

După căsătorie, sau chiar cu ceva timp înainte, apare momentul în care problemele trec la alt nivel, cum construim, aranjăm, decorăm casa într-un mod cât mai practic şi, în acelaşi timp, cât mai frumos cu putinţă. Credem că un prim răspuns important este acesta: casa cea mai bună este cea care se pliază pe nevoile voastre. Mai ales în cazul tinerilor şi cuplurilor la început de drum, o casă cu un număr restrâns de camere este răspunsul ideal din multe puncte de vedere, în special legate de costuri, fie de construcţie, fie de întreţinere.

Unul dintre obiectele care nu ar trebui să lipsească din nicio casă este şemineul. Pe lângă beneficiile pe care le aduce în reducerea substanţială a costurilor pentru încălzire, acesta are un rol important în decorarea locuinţei. Este punctul central al unei locuinţe, cel care creează acea atmosferă caldă şi plăcută de “acasă”, care reuneşte familia în serile răcoroase de iarnă, dar chiar şi cele de vară. Nu se demodează niciodată, indiferent că este în stil modern sau rustic, motiv pentru care membrii familiei de toate vârstele îl iubesc şi îşi doresc să savureze cât mai multe bunătăţi, dar şi clipe fericite la gura acestui semineu pe colt.

PeFoc.ro furnizează materialele necesare pentru construirea șemineelor în locuinţele familiilor tinere şi susţine, în acelaşi timp, necesitatea prezenţei acestora în mijlocul familiei, încă de începutul de drum. Pentru că întrebări precum – ce uşi de şeminee alegem, cum îl construim, unde, în ce stil, cât de important este un cos de fum, trebuie să aibă răspunsuri de la speciliști. Iar toate aceste aspecte sunt importante, mai ales că pentru tinerii aflaţi la început de drum, problemele sunt ultimele “pe listă”. PeFoc.ro este site-ul unde puteţi contacta unul din specialişti, care va va direcţiona către cea mai bună alegere pentru nouă voastră locuinţa! Alegeţi un semineu PeFoc, alegeţi bucurie, căldură şi armonie!

Lăsați un comentariu

*