Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Copil rănit grav într-un incendiu, transportat cu elicopterul la Bucureşti

elicopter smurdUn copil de trei ani şi jumătate din Târgu Neamţ a fost trasnsferat, luni, cu un elicopter SMURD, la Clinica de Arşi din Bucureşti. Băieţelul a suferit arsuri pe 20% din suprafaţa corpului, după ce, jucându-se cu chibriturile, a dat foc la canapeaua pe care stătea. Iniţial, el a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Târgu Neamţ, dar pentru că arsurile îi puneau viaţa în pericol a fost dus la Bucureşti.

În momentul producerii incendiului, copilul era singur în cameră, mama sa, asistentă la ambulanţă, fiind într-o altă încăpere, iar tatăl plecat la muncă în Spania. Când a observant focul, mama s-a pierdut. Ea a strigat după ajutor , iar un vecin, care este pompieri, a sărit în ajutor. Imediat, el a intrat în locuinţă, l-a luat pe copilul rănit şi intoxicat cu monoxid de carbon şi l-a transportat la spital.

Ulterior, la faţa locului au ajuns şi pompierii.

Lăsați un comentariu

*