Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Şoferul care a supravieţuit ciocnirii violente între tiruri, din Neamţ, este din Iaşi

Un bărbat, în vârstă de 30 de ani, Mihai S. din Iaşi, a fost implicat în accidentul mortal care a avut loc, sâmbătă, la ieşire din municipiul Roman, spre Suceava.  Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit că în timp ce  Costel S., de 44 de ani, din comuna nemţeană Drăgănești, conducea TIR pe DN 2, cu direcția Suceava – Roman, pe fondul neatenției în conducere a pierdut  controlul autovehiculului, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un alt TIR, condus regulamentar pe celălalt sens de mers de ieşeanul de 30 de ani.  În urma impactului a rezultat decesul lui Costel S.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru omor din culpă.

Lăsați un comentariu

*