Un tânăr de 18 ani din localitatea nemţeană Buruieneşti a ajuns la Spitalul Municipal Roman, marţi, după ce a fost agresat de un bărbat de 43 de ani, Tatian N., şi cei doi fii ai săi, de 17, respectiv 19 ani. Paul P. a mers să schieze pe un deal , dar la un moment dat s-a întâlnit cu cei trei, iar pe fondul unui conflict mai vechi aceştia l-au lovit cu pari din lemn în zona capului provocându-i leziuni corporale.
Poliţiştii au început cercetările în acest caz. Victima a fost dusă la spital, iar cele trei persoane sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violenţe, în cauză întocmindu-se dosar penal.