Fostul manager al Spitalului Orăşenesc Bicaz, din judeţul Neamţ, Ion Uleia, a ajuns în atenţia Agenţia Naţională de Integritate. Şi asta pentru că, în perioada deținerii acestei funcții (22 decembrie 2010 – 20 decembrie 2013), a deținut, simultan, și funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local al Orașului Bicaz, (mandatele 2008 – 2012 și 2012 – 2016).
Astfel, Uleia „a încălcat dispozițiile art. 180, alin. (1), lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora „Funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu […] exercitarea oricăror alte funcții salarizate, nesalarizate sau / și indemnizate cu excepția funcțiilor sau activităților în domeniul medical în aceeași unitate sanitară a activităților didactice, de cercetare ștințifică și de creație literar-artistică; Dacă managerul selectat prin concurs se află în stare de incompatibilitate sau în conflict de interese, acesta este obligat să înlăture motivele de incompatibilitate ori conflict de interese în termen de 30 zile de la apariția acestora”, se arată într-un comunicat al ANI.