Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Reacţia parlamentarului de Neamţ, Elena Udrea, după arestarea prietenei sale

Parlamentarul de Neamț, Elena Udrea, susține că nu știe nimic despre retrocedările supraevaluate în care este implicată șefa DIICOT și fostul soț, Dorin Cocoș. Într-o postare pe contul de facebook, fostul ministru al Turismului afirmă că relația de prietenia pe care o are cu Alina Bica este cunoscută în mediul public și nu a ascuns acest fapt.
„Constatand ca multe din dezbaterile publice ma includ ori se refera cu precadere la mine, fac urmatoarele precizari:Nu ştiu nimic despre cazul retrocedărilor supraevaluate în care ar fi implicaţi doamna Alina Bica şi fostul meu soţ, Dorin Cocoş. Nu am nicio legătură cu acest subiect şi niciun fel de implicare în acest caz. Relaţia de prietenie pe care o am cu doamna Alina Bica este de notorietate publică, nu am ţinut-o niciodată ascunsă şi a început ca urmare a colaborării în Guvernul din care amândouă am facut parte.Văzând că s-a speculat pe ideea nominalizării sale în comisia de la ANRP, fac precizarea că doamna Alina Bica a reprezentat acolo Ministerul Justiţiei ca efect al legii. Precizez că nu am discutat niciodată cu doamna Bica despre activitatea ei la ANRP, nici când era acolo, nici după ce a plecat din respectiva Comisie. Mai mult, până la suspendarea activităţii Agenţiei, nu am ştiut măcar ca ea este cea care reprezintă Ministerul Justiţiei (MJ) în restituirea proprietăţilor, nefiind un aspect care să fie de interes pentru activitatea mea în Guvern. Am apreciat întodeauna profesionalismul doamnei Alina Bica, recunoscut prin participarea sa la elaborarea celor două noi Coduri Penale şi la menţinerea legalităţii actelor adoptate de Guvern pe care chiar ea le aviza, de regulă, din partea MJ.Nu ştiu care sunt faptele de care este acuzată, dar sper că îşi va putea dovedi nevinovăţia în faţa legii”, susține Elena Udrea.

Lăsați un comentariu

*