Se spune ca despre religie nu se vorbeste, fiind un subiect delicat, ce imparte lumea in doua. Percepem diferit ce inseamna credinta religia si in ce dorim sa credem. Totusi subiectul poate fi unul care deschide mintea. Lectura crestina poate fi curativa! Cum? Prin invataturi care cresc speranta, stima de sine, care ne dezvaluie o alta perspectiva a vietii. Invatam cum sa iesim din situatii dificile sau pur si simplu intelegem altfel sensul si rostul vietii.
Cine ar trebui sa citeasca literatura crestina
Desigur, este o recomandare pentru toata lumea. Culmea, chiar si cei care nu cred in divinitate sau nu se simt apropiati de filozofia unui predicator pot citi astfel de lectura. Exista desigur si carti adaptate, cum este biblia in varianta pentru copii ce contine ilustratii si text simplificat, pentru ca cei mici sa inteleaga mesajul. Exista de asemenea si schite de predici, carti complexe sau explicative pentru textele biblice, lecturi ce se recomanda celor care pot intelege in sens mai profund invataturile crestine.
Lectura crestina educa
Bazele pe care le avem ca oameni sunt caracterul, format, modelat prin indrumarea parintilor. Acestia la randul lor incearca sa se informeze in fel si chip despre cum este mai bine sa isi creasca si educe copiii. Avem desigur carti cu si despre parenting, insa nu trebuie subestimata nici literatura crestina. Este gresit ca o parte din public asociaza imediat acest gen de lectura cu dogmele stravechi si din principiul ca nu au cum sa puna in aplicare un anumit stil de viata in contextul actual, resping ideea ca citirea unor carti de natura crestina sa ii ajute cumva in ceea ce priveste educatia.
Exista pareri impartite, insa sa nu uitam ca oricat de mult ar evolua o societate, la bazele acesteia trebuie sa fie respectul, intelepciunea, virtuti ale vietii pe care le descoperim negresit in carti de ce nu.
Lectura crestina te apropie de divinitate
Multi contesta existenta unui Dumnezeu si mai tot ce tine de minunile facute de Acesta. Poti crede in ce doresti, dar nu poti nega exista unui Fiu al Lui Dumnezeu, nascut de Maria. Descoperi ceea ce unii nu stiu sa explice, dar prefera sa nu creada. Lectura crestina te apropie de divinitate.
Problema sau ce ne separa, ce ne diferentiaza in ceea ce priveste pozitia fata de acest subiect sta in modul in care interpretam lucrurile. Mult timp s-a spus ca este interzis ceva, ca a posti este despre rigoare. Oamenii au luat totul ca atare, insa au ajuns sa ofere alte valente situatiei – postim doar aparent, cu abtinere fata de anumite alimente, dar uitam de cainta. Asadar, ne apropiem de divinitate in sensul pur, descoperim ce anume sa credem sau nu, filtram totul prin propria maniera de a judeca si alegem sa ne formam idei mai concrete despre acest subiect – iata de ce lectura crestina starneste cel putin curiozitatea.
Puterea mintii nu trebuie subestimata. Asadar lectura crestina poate starni o ambitie deosebita, deci poate fi curativa, evident, nu pentru trup cat pentru suflet!