Toate știrile cu eticheta: neamt
Banca tinerei care s-a spânzurat cu cureaua de la ghiozdan, transformată în altar de colegi
Ce poate fi în sufletul unei copile de 14 ani, încât să decidă să-şi pună capăt vieţii? Pentru familia Cătălinei Toma, aceasta este o întrebare care va rămâne pentru totdeauna fără răspuns. Sâmbătă, tânăra s-a ridicat de la masă după […]
Tot mai mulţi nemţeni au nevoie de proteze medicale
Numărul nemţenilor care au nevoie de proteze medicale este tot mai mare. Numai anul acesta, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamţ a emis peste 1.600 de decizii pentru dispozitive, în valoare totală de 3,38 milioane de lei Listele de […]
Două persoane din Neamţ moarte într-un accident din Italia
Două persoane din Neamţ au fost implicate într-un grav accident de circulaţie, duminică dimineaţa în oraşul italian Vigonza. Alexandru Ioan Bucsa din Săvineşti şi nepoata lui Anamaria Beatrice Bucsa din Piatra Neamţ în vârstă de 24 ani, respectiv 18 ani, […]
S-au afişat rezultatele la proba scrisă pentru posturile de inspector la Direcţia de Combatere a Fraudelor. Vezi ce-au făcut candidaţii din Neamţ!
Pe 19 octombrie a avut loc, la Bucureşti, proba scrisă pentru ocuparea celor 1181 de posturi la Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, din care 280 de posturi pentru Direcţia de Combatere a Fraudelor. Pentru a fi admişi, candidaţii trebuiau să obţină […]
Rezultatele integrale ale etapei a 11-a din Liga 1. Clasament
Luni s-au disputat ultimele două meciuri ale etapei: Concordia Chiajna- FC Braşov şi U Cluj- ACS Poli Timisoara
Ac de cojocul hoţilor! Primăria Piatra Neamţ pune capace de plastic pe gurile de canal
Primăria Piatra Neamţ a găsit o soluţie pentru a oprit furtul capacelor de canal. Reprezentanţii instituţiei s-au gândit să înlocuiască capacele din fontă de pe gurile de canal cu cele din plastic, care nu pot fi valorificate de hoţi. […]
Şocant! O adolescentă s-a spânzurat cu cureaua de la ghiozdan
Situaţie de-a dreptul îngrijorătoare în judeţele Moldovei. Aproape că nu este săptămână în care un adolescent să nu-şi pună capăt zilelor. După tânăra din Botoşani, care şi-a pus capăt zilelor după o ceartă cu mama sa şi adolescentul olimpic din […]
Lista locurilor de muncă disponibile în judeţul Neamţ la 21 octombrie
La data de 21 octombrie, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Neamţ sunt 345 de locuri de muncă vacante pentru şomeri. Ocupatia Nr. posturi Tip contract kinetoterapeut 2 Contract de munca pe perioada nedeterminata cu norma […]
Rezultatele parţiale ale etapei a 11-a din Liga 1. Clasament
Duminică seară s-au disputat şi partidele Ceahlăul Piatra Neamţ- CFR Cluj şi Asta Giurgiu- Dinamo
Sute de profesori din Neamţ plătesc naveta din propriile buzunare. Primăriile nu au un leu pentru decont
Sute de profesori din judeţul Neamţ nu şi-au primit banii pe navetă de luni întregi. În timp ce dascălii se plâng că nu mai pot să plătească din propriul buzunar, primarii susţin că nu au cum să îi ajute pentru […]