Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Construcţii din vremea lui Ştefan cel Mare lăsate de izbelişte

Fostele chilii ale Mănăstirii Tazlău din judeţul Neamţ, dar şi turnul clopotniţă de la intrare se dărâmă bucată cu bucată cu fiecare zi care trece.
Atât istoricii, cât şi conducerea Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu din Neamţ au cerut în nenumărate rânduri şefilor de la Bucureşti să aloce bani pentru salvarea construcţiilor mănăstirii, însă demersurile lor au fost zadarnice de zece ani. Singurii bani alocaţi până acum au fost pentru proiectul de conservare, în rest nimic.

Pentru reabilitarea, restaurarea şi conservarea monumentului de clasa A ar fi nevoie de câteva sute de mii de euro.

Biserica cu hramul “Naşterea Maicii Domnului” de la Tazlău este una dintre cele mai reprezentative ctitorii ale lui Ştefan cel Mare. Deocamdată, aceasta s-a păstrat, însă tot ceea ce o înconjoară se dărâmă o dată cu trecerea vremii.
Lucrările la construcţia bisericii cu hramul “Naşterea Maicii Domnului” au început la 4 iulie 1496, construcţia fiind încheiată la 8 noiembrie 1497.

Lăsați un comentariu

*