Joi 02 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

 

Moş Nicolae a fost foarte generos cu consilierii judeţeni din Neamţ. Vezi ce au primit!

Moş Nicolae a fost foarte generos, în acest an, cu consilierii judeţeni din Neamţ. Aleşii judeţeni au primit, în ultima şedinţă de Consiliu Judeţean, câte o tabletă de ultimă generaţie prin intermediul căreia vor fi informaţi despre proiectele de hotărâre supuse dezbaterii.
Acestea au fost obţinute ca şi bonus de la operatorul de telefonie mobilă cu care Consiliul Judeţean  Neamţ avea abonament, astfel încât  investiţia nu presupune decât plata serviciilor de telefonie şi internet.

„Gestul nu trebuie interpretat decât astfel: e un semn că trebuie să ne modernizăm şi noi şi e bine că se întâmplă aşa. Nu sunt nici primii şi nici ultimii care avem astfel de dotări. E o sculă mică într-un evantai mai mare de probleme. Eu cred că la început, pentru vreo două-trei luni, va trebui să se meargă în paralel, adică proiectele să fie şi în format electronic, dar şi pe hârtie, cum era până acum”, a declarat consilierul judeţean al PSD Neculai Puşcaşu.

La final de mandat, însă, consilierii judeţeni vor trebui să returneze tabletele , iar dacă le vor strica vor fi buni de plată. 1.900 de le costă echipamentul IT înregistrat în lista instituţiei.

Lăsați un comentariu

*