Vineri 17 Mai 2024, Actualizat acum 137 zile 12:00 am

 

Enoriaşii unei parohii, daţi în judecată pentru că nu vor biserică între blocuri

Enoriaşii unei parohii din Piatra Neamţ au fost daţi în judecată pentru că refuză construirea unei biserici între blocuri, pe un spaţiu verde.
Parohia „Acoperamantul Maicii Domnului”, cea care a fost delegată  de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei să construiască biserica, i-a dat în judecată şi a cerut instanţei să constate că nu este nevoie de acordul lor, întrucât refuzul ar fi „nejustificat”.
Terenul pe care ar urma să se ridice lăcaşul de cult a fost dat în folosinţă gratuită bisericii de către Consiliul Local, în septembrie 2011, pentru 49 de ani. Pentru edificarea construcţiei, preotul paroh care a fost desemnat să se ocupe de ridicarea lăcaşului, a primit de la Primărie, în septembrie 2012, un certificat de urbanism pentru a putea începe procedura de obţinere a autorizaţiei de construire a bisericii, potrivit hotnews.ro

O parte dintre vecini s-au opus proiectului în 2013, însă Primăria a emis un nou certificat de urbanism în care cere bisericii să obţină şi acordul vecinilor.

Preotul paroh însărcinat cu ridicarea bisericii a cerut proprietarilor din cele trei blocuri acordul scris pentru ridicarea bisericii, însă din cele 38 de apartamente, doar 25 de proprietari şi-au dat acordul, 5 s-au opus, 4 sunt plecaţi din ţară, iar restul nu sunt interesaţi.

Întrucât nu a reuşit să convingă pe toată lumea, iar pentru eliberarea autorizaţiei de construire este nevoie de acordul tuturor vecinilor, preotul s-a adresat instanţei cerând ca aceasta să constate că refuzul vecinilor este „nejustificat”.

Lăsați un comentariu

*