Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Şofer băut urmărit de poliţiştii ieşeni după ce a refuzat să oprească autoturismul

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iaşi, în timp ce acţionau pe şoseaua Moara de Vânt, vineri,  în vederea depistării şi sancţionării conducătorilor auto aflaţi sub influenta băuturilor alcoolice, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, care circula dinspre zona de agrement Ciric spre Eternitate, iar conducătorul auto şi-a continuat drumul, refuzând să oprească autoturismul.

Poliţiştii au plecat în urmărirea autoturismului, care a fost condus până pe strada Brânduşa în apropiere de intersecţia cu strada Vântu, unde  şoferul a încercat să-l abandoneze, fiind prins de poliţişti.

În urma legitimării conducătorului auto s-a stabilit că acesta se numeşte Răzvan M., de 23 de ani, din  mun. Roman. Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate spitalicească, unde i s-au recoltat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Pe numele său, poliţiştii au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui auto, de către o persoană care se află sub influenţa alcoolului.

Lăsați un comentariu

*