Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

 

Bărbat reţinut de procurorii DNA după ce a luat bani de la mai multe persoane pentru a le emite fraudulos permise de conducere

DNAProcurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de miercuri, lui Sorinel Voroneanu pentru trafic de influenţă, spălare de bani, participaţie improprie la fals intelectual.

Potrivit procurorilor, în datele de 22 și 24 octombrie 2014, inculpatul Voroneanu Sorinel a pretins de la o persoană suma totală de 13.700 de euro, din care a primit efectiv suma de 1.000 de euro, promiţând că îşi va exercita influenţa pe lângă funcţionari din cadrul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Neamţ, în vederea emiterii în mod fraudulos de permise de conducere, atât pentru ea cât şi pentru alte cinci persoane.

Pentru a ascunde adevărata provenienţă a acestei sume de bani, ca preţ al exercitării influenţei pretinse, la data de 24 octombrie 2014, inculpatul i-a cerut persoanei respective să încheie un contract autentic de împrumut pentru suma de 1.000 de euro cu un apropiat de-al său.
Documentul respectiv a fost autentificat în aceeași zi, fără ca notarul public să aibă cunoştinţă de fictivitatea acestuia.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție.

 

 

 

 

 

Lăsați un comentariu

*