Un număr de 52 de polițiști de investigare a criminalităţii economice din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Neamţ, Iaşi şi Suceava şi specialişti criminalişti, cu sprijinul poliţiştilor de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, efectuează, luni, 24 de percheziţii la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile administratorilor, bănuiţi de evaziune fiscală, din Iaşi, Suceava şi Neamţ.
De asemenea, vor fi puse în aplicare 4 mandate de aducere, persoanele depistat urmând a fi conduse la audieri şi dispunerea măsurilor legale.
Activităţile sunt desfăşurate în cadrul unui dosar penal instrumentat de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din Neamţ, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.
Din cercetări a reieşit că, infracțiunile de evaziune fiscală ar fi fost comise într-un lanț de societăţi comerciale, administratorii acestora înregistrând în contabilitate activități fictive, cu scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor către bugetul de stat.
În acest mod, în perioada 2008-2014, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu aproximativ 16.000.000 de lei.