Miercuri 06 Noiembrie 2024, Actualizat acum 310 zile 12:00 am

 

Prima condamnare pentru profesoara din Roman care s-a plimbat 40 de kilometri cu părţi din cadavrul soţului. Sentinţa nu a fost pentru omor calificat

646x404Ana Zaharia, femeia acuzată că şi-a măcelărit anul trecut soţul în garsoniera din Roman şi a vrut să scape de cadavru în oraşul Târgu Frumos, a fost condamnată la ani grei de închisoare. Magistraţii au schimbat încadrarea juridică a faptei, dar pedeapsa a rămas extrem de dură.

Ana Zaharia, femeia care a şocat anul trecut opinia publică după ce a fost găsită prin Târgu Frumos cu mai multe pungi în care se aflau părţi din cadavrul soţului (Gheorghi Zaharia, 69 de ani, fost cadru militar), a primit o primă sentinţă în procesul de la Tribunalul Neamţ. Fosta profesoară în vârstă de 65 de ani a fost condamnată de instanţa unde s-a judecat dosarul la 15 ani de închisoare, la care se adaugă 8 luni, spor de pedeapsă.

Prin aceeaşi sentinţă, pronunţată pe 6 octombrie, magistraţii au dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, din infracţiunile de omor calificat şi profanare de cadavre şi morminte, în infracţiunile de violenţă în familie raportat la omor (art. 188 Cod Penal) şi profanare de cadavre şi morminte. Anei Zaharia i s-a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, printre care şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 4 ani. În plus, prin aceeaşi sentinţă, rudele victimei au de primit de la Ana Zaharia 20.000 de lei şi 40.000 de euro, daune morale şi materiale.

Decizia poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău, în acest caz instanţa superioară urmând să pronunţe decizia definitivă. Nu şi-a recunoscut niciodată fapta   În noaptea de 14/15 septembrie 2015, profesoara pensionară Ana Zaharia a ajuns în oraşul Târgu Frumos cu un maxi-taxi, şi a fost surprinsă de Poliţie, la sesizarea unui taximetrist, când încerca să arunce sacii cu rămăşiţe din trupul soţului, într-un container de deşeuri din zona pieţei. În garsoniera din Roman unde locuiau cei doi soţi Zaharia a fost descoperit ulterior şi capul victimei, aruncat într-o găleată, dar procurorul de caz şi poliţiştii criminalişti nu au reuşit să găsească şi organele interne, ceea ce a complicat mersul anchetei, mai ales că femeia nu a recunoscut niciodată că şi-ar fi ucis soţul.

La finele lunii septembrie, Ana Zaharia a fost trimisă la spitalul penitenciar Jilava pentru expertiză psihiatrică. Înainte, în timp ce se afla în arestul Poliţiei Neamţ, a leşinat şi a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru că nu se atingea de hrană şi susuţinea că ţine post negru ca să se afle adevărul.

Sursa:adevarul

Lăsați un comentariu

*