Comitetul Executiv al Federației de Minifotbal din România a decis, luni, orașele care vor găzdui anul acesta turneele finale pentru Cupa României și respectiv Campionatul Național. Ca urmare a creșterii numărului de jucători de minifotbal la nivel național, peste 30.000 de practicanți, dar și al succesului echipei naționale pe plan european, anul acesta cinci orașe și-au depus ofertele de găzduire a celor mai importante evenimente minifotbalistice din țara noastră.
Astfel, Cupa României la Minifotbal, ediția a IV-a, va fi organizată la Piatra Neamț în perioada 27-30 iunie, în timp ce Campionatul Național de Minifotbal, ediția a VII-a, va fi găzduit, la Hunedoara în perioada 4-7 iulie. Cele două evenimente au o maximă importanță ținând cont că în urma acestor meciuri se vor selecta în mare parte și cei mai buni jucători ai naționalei noastre care vor participa anul acesta, din postura de campioni en-titre, la Campionatul European din toamnă. Menționăm că echipa națională de minifotbal a României este triplă campioană europeană, după succesele obținute la Bratislava, Tulcea și Chișinău.
Dacă anul trecut la Cupa României au participat 36 de echipe din întreaga țară, anul acesta ca urmare a creșterii numărului de campionate afiliate la nivel național, se așteaptă ca acest record de participare să fie depășit. În ceea ce privește Campionatul Național acesta va aduce la start cele mai bune 20 de echipe din țară, 7 dintre ele calificate direct conform palmaresului, printre care și echipa gazdă, restul urmând să fie decise după fazele regionale de precalificare care vor fi organizate în luna iunie la Iași, Buzău, Zalău și Hunedoara.
”Minifotbalul în România, la fel cum se întâmplă și în Europa, are această capacitate enormă de a readuce în prim plan elemente importante care compun identitățile locale. În plus, minifotbalul prin valențele sale educaționale, sociale, de întreținere a sănătății și recreaționale, poate contribui, în bună măsură, la succesul oricărei strategii de dezvoltare locală. Din acest motiv, mă bucură foarte mult faptul că autoritățile locale din Piatra Neamț și Hunedoara sprijină dezvoltarea minifotbalului prin susținerea organizării acestor turnee finale în cele două orașe cu tradiție în fotbalul românesc și totodată, modele de administrație publică performantă. Autoritățile locale din România au această oportunitate de a contribui la dezvoltarea sportului de masă, a minifotbalului, ca real fenomen social”, ne-a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației de Minifotbal din România, dar și al European Minifootball Federation, forul continental care reprezintă nu mai puțin de 24 de țări europene și un număr de aproape un milion de practicanți de minifotbal.