Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Şase persoane trimise în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi spălare de bani

DNAProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a şase persoane, pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi fals intelectual.
Este vorba despre Sorinel Voroneanu, Ioan Docolina, Iosif Pascal, Viorica Docolina, Viorica Stanciu şi Claudiu Crăciun.

Potrivit procurorilor, în perioada septembrie – octombrie 2014, inculpatul Docolina Ioan, prin intermediul inculpatului Pascal Iosif, a luat legătura cu inculpatul Voroneanu Sorinel, pentru ca acesta din urmă să îi faciliteze obţinerea permisului de conducere. Ajutorul pe care îl solicita consta în traficarea influenţei pe care inculpatul Voroneanu Sorinel pretindea că o are pe lângă funcţionari din cadrul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Neamţ, astfel încât aceştia să îl declare admis în urma susţinerii probelor teoretice şi practice.
Suma pe care inculpatul Voroneanu Sorinel a cerut-o şi a primit-o în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă funcţionarii publici în scopul arătat mai sus a fost de 2.500 de euro, însă demersurile sale nu au fost urmate de obţinerea permisului de conducere de către inculpatul Docolina Ioan.
Acesta din urmă a fost permanent sprijinit în demersurile sale de către soţia sa, inculpata Docolina Viorica care l-a însoţit la discuţiile pe care le-a purtat cu inculpatul Voroneanu Sorinel şi care a procurat o parte din banii ce au fost remişi acestuia.

În datele de 22 și 24 octombrie 2014, inculpatul Voroneanu Sorinel a pretins de la o persoană suma totală de 13.700 de euro, din care a primit efectiv suma de 1.000 de euro, promiţând că îşi va exercita influenţa pe lângă funcţionari din cadrul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Neamţ, în vederea emiterii, în mod fraudulos, de permise de conducere, atât pentru ea, cât şi pentru alte cinci persoane.
Pentru a ascunde adevărata provenienţă a acestei sume de bani, ca preţ al exercitării influenţei pretinse, la data de 24 octombrie 2014, inculpatul i-a cerut persoanei respective să încheie un contract autentic de împrumut pentru suma de 1.000 de euro cu inculpatul Crăciun Claudiu, un apropiat de-al său.
Documentul respectiv a fost autentificat în aceeași zi, fără ca notarul public să aibă cunoştinţă de caracterul fictiv al acestuia.
De menționat este faptul că, în acest interval de timp, inculpatul Voroneanu Sorinel a apelat la “serviciile” inculpatei Stanciu Viorica, persoană care s-a ocupat de verificarea la „fața locului” a datelor personale ale celui care solicitase permisul de conducere. Mai mult, aceasta l-a și sfătuit cu privire la modul cum să se comporte în relaţia cu acesta.

În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sumei de 600 lei aparţinând inculpatului Voroneanu Sorinel şi consemnarea ei la o unitate bancară, pe numele acestuia şi la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Neamț, cu propunere de menținere a măsurilor preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Lăsați un comentariu

*