Primarul comunei nemţene Tămăşeni a fost găsit de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în conflict de interese de natură penală. Potrivit ANI, Ironim Andrici, în perioada exercitării mandatului de primar (2012 – 2016), a semnat un contract de asistență juridică, încheiat între Primăria Tămășeni și Cabinetul individual de avocatură“Dr. Ioan Chelaru”, prin care a obținut, direct, un folos patrimonial pentru sine, constând în neplata onorariului de avocat pentru asistența juridică ce i-a fost acordată în calitate de persoană fizică.
Agenția Națională de Integritate a sesizat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României, potrivit căruia „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani, sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese […] constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.
„Persoana […] față de care s-a constatat existenţa conflictului de interese […] este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.