Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a lui Ionel Arsene, președintele CJ Neamț, la data faptei deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene a unui partid politic (PSD Neamț), cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
În luna iunie 2015, inculpatul Arsene Ionel, în calitățile menționate mai sus, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unui primar de comună din jud. Neamț, membru al aceluiași partid, a pretins de la un alt edil (martor), în schimbul atribuirii contractului având ca obiect ”Construire școală în sat ….., județul Neamț” către firma administrată de soția acestuia din urmă, o parte din lucrări (cele de tâmplărie), să fie subcontractate unei societăți agreate de inculpat.
În temeiul acestei înțelegeri, ca urmare a influenței exercitate de Arsene Ionel asupra edilului, la data de 27 iulie 2015, a fost încheiat contractul de execuție lucrări, cu obiectul de mai sus.
Ulterior, la data de 09 octombrie 2015, societatea câștigătoare a contractului a subcontractat o parte din lucrările de tâmplărie firmei agreate de inculpat, fiind emisă în aceeași zi o factură fiscală în valoare de 150.000 lei (achitată la datele de 16.11.2015 și 07.03.2016 deși produsele de tâmplărie au fost livrate în lunile august și septembrie 2016).
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț.