Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

 

Părintele Iustin Pârvu, condus pe ultimul drum de mii de credincioşi

Mii de pelerini din întreaga ţară au mers, joi, la Neamţ pentru a-l conduce pe ultimul drum pe părintele Iustin Pârvu. Pentru mulţi dintre ei, părintele arhimandrit a fost duhovnic mai bine de două decenii. Cu toţii şi-au luat rămas bun şi au rostit rugăciuni pentru el înainte de a fi îngropat.

Stareţul Mănăstirii Petru Vodă a fost înmormântat chiar în curtea mănăstirii. De altfel, el a început ridicarea mănăstirii în anii 90, în apropiere de satul său natal.
Părintele a suferit 16 ani în închisorile comuniste.
După slujba de înmormantare, mai mulţi porumbei albi au fost eliberaţi în mijlocul tuturor celor prezenţi, care abia îşi puteau stăpâni lacrimile.
Părintele Iustin Pârvu a încetat din viață, duminică seara, la vârsta de 94 de ani, în urma unei suferințe de câțiva ani din cauza cancerului la stomac.
Născut pe 10 februarie 1918, în satul Poiana Largului, judeţul Neamţ, a îmbrăcat rasă monahală în 1936, la Schitul Durau, fiind hirotonisit preot la 22 de ani. A participat împreună cu Divizia 4 Vânători de Munte la luptele din cel de-al Doilea Război Mondial, ajungând până la Don.
După lăsarea la vatră, urmează seminarul din Roman, absolvindu-l în 1945, an în care a fost arestat şi condamnat politic la 12 ani închisoare, pedeapsa prelungindu-se până în 1964, pentru că nu s-a lăsat de credinţă
După ieşirea din închisoare, părintele Iustin a slujit ca monah la Mănăstirile Secu şi Bistriţa. În 1992 a început construcţia la Mănăstirea Petru Vodă, mânăstire unicat în România, fiind dedicată martirilor din temniţele comuniste.

Lăsați un comentariu

*