Marti 07 Mai 2024, Actualizat acum 127 zile 12:00 am

 

Lumină cu porţia pentru locuitorii din judeţul Neamţ

Locuitorii din mai multe comune din zona Romanului din judeţul Neamţ primesc lumină cu porţia. Şi asta după ce, pe fondul unor economii, primarii au decis să reducă cheltuielile pentru iluminatul stradal.

Astfel, în cele mai multe dintre localităţi, iluminatul stradal funcţionează între orele 11 şi 12 noaptea şi 5 şi 6 dimineaţa. Această măsură a stârnit supărare în rândul locuitorilor din comuna Icuşeni, dar şi din comunele Bârsa, Văleni şi Stăniţa. Oamenii se tem că această economie cu iluminatul va duce la creşterea numărului de infracţiuni.

“Am redus programul de iluminat stradal pentru a face economie, deoarece primim facturi de 7-8.000 de lei lunar. Oamenii sunt nemulţumiţi de măsura luată, pentru că s-au dezobişnuit să mai trăiască la fel ca acum 30 de ani”, a declarat Leonard Oprea, primarul comunei Icuşeşti.

Primăriile au fost nevoite să recurgă la o astfel de măsură după ce facturile de la E.on au devenit aproape imposibil de achitat.
Cea mai mare datorie către E.ON o are Primăria Sagna, de 130.000 de lei, pe care o plătește eşalonat.

Potrivit primarilor care au luat această măsură, în cazul în care se va face o rectificare de buget nu vor mai fi obligaţi să ofere iluminatul public cu porţia.

Lăsați un comentariu

*