Vineri 17 Mai 2024, Actualizat acum 137 zile 12:00 am

 

Ucigaşul actorului Constantin Ghenescu a cerut să-şi petreacă Crăciunul în libertate

După aproape patru luni de detenţie, Ştefan Botezatu a cerut pentru prima dată să fie eliberat. Botezatu este acuzat de omor deosebit de grav după ce l-a omorât pe actorul Constantin Ghenescu.

Vasile Ştefan Botezatu, de 25 de ani, cel care l-a ucis pe actorul Constantin Ghenescu, de 69 de ani, s-a adresat magistraţilor cu o cerere de eliberare din arest pentru a-şi petrece sărbătorile în libertate.    El şi-a adresat solicitarea zilele trecute magistraţilor Curţii de Apel Bacău, însă acţiunea a fost respinsă ca nefondată. În aceste condiţii, Botezatu îşi va petrece sărbătorile de iarnă în penitenciar.    Procesul a început luna trecută, Botezatu fiind trimis în judecată pentru omor deosebit de grav, tâlhărie şi violare de domiciliu.  Crima care a oripilat comunitatea din Piatra Neamţ a avut loc pe 2 septembrie a.c., atunci când Vasile Ştefan Botezatu (25 de ani), şi minora Ana Maria T. (13 ani) au pătruns în apartamentul actorului.    Ucigaşul a recunoscut că pe 1 septembrie a.c. îl văzuse pe Ghenescu scoţând de la un bancomat mai multe sute de lei şi l-a urmărit până a intrat în blocul din cartierul Precista.    A doua zi, în jurul orei 21, Botezatu a pătruns însoţit de minoră în apartamentul actorului, profitând că uşa nu se închide bine. În timp ce fata a intrat în bucătărie ca să caute bani, bărbatul a intrat peste victima care dormea cu faţa în sus. Cu un cuţit luat din bucătărie, atacatorul s-a năpustit asupra lui Ghenescu şi i-a cerut să-i spună unde ţine banii.   În anchetă, Botezatu a spus că sub imperiul nervilor l-a înjunghiat în gât pe actor, după care a plecat cu minora care a luat din bucătărie 10 lei în monede de 50 de bani.

Citeste mai mult: adev.ro/mybiak

Lăsați un comentariu

*