Luni 06 Mai 2024, Actualizat acum 126 zile 12:00 am

 

40.000 de kilograme de pulpe de pui confiscate de la o firmă din Piatra Neamţ

Nu mai puţin de 40.000 de kilograme  de pulpe de pui au fost confiscate de inspectorii antifraudă fiscală de la o firmă din Piatra Neamţ, care a încercat evitarea plăţii către bugetul de stat a TVA aferentă unui număr de 38 achiziţii intracomunitare de carne de pui, în valoare totală de 2.074.453 lei, efectuate în cursul anului 2014.

Firma, o Societate cu Răspundere Limitată – Debutant (SRL-D), a fost înfiinţată gratuit, profitându-se de unele prevederi legale menite să stimuleze mediul de afaceri.

Practic, reprezentanţii societăţii înregistrau în contabilitate achiziţii fictive însumate la 2,8 milioane lei în baza unor facturi emise de societăţi tip „fantomă”, astfel că inspectorii antifraudă fiscală au dat firma în consemn la nivel naţional şi au identificat două transporturi de carne de pui, totalizând 40.000 kg, care urmau sa fie descărcate în Bârlad.

Prejudiciul este de aproape un milion de lei, iar pentru recuperarea acestuia s-a emis decizia de instituire a măsurilor asigurătorii şi s-a confiscat cantitatea de 40.000 kg pulpe pui, care a fost valorificată conform prevederilor legale.

Lăsați un comentariu

*