Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

 

Cântăreţii bisericeşti din Neamţ, fără salarii 3 luni

Sute de cântăreţi bisericeşti din judeţul Neamţ au rămas fără salarii timp de trei luni după ce au fost asimilaţi greşit unei funcţii clericale de către reprezentanţii Curţii de Conturi.

Potrivit reprezentanţilor Patriarhiei Române, ca urmare a acestei interpretări eronate, sprijinul salarial de la bugetele locale pentru personalul neclerical din mai multe judeţe, inclusiv Neamţ, a fost întrerupt în ultimele luni.

Patriarhia a sesizat, însă, Curtea de Conturi, iar la sfârşitul lunii iulie, problema a fost clarificată.
Potrivit legii, personalul clerical al Cultelor din România primeşte contribuţia la salariu de la bugetul de stat, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, iar personalul neclerical, de la bugetele locale. În judeţul Neamţ sunt 930 persoane care ocupă posturi neclericale în cadrul bisericilor şi mănăstirilor.

 

Lăsați un comentariu

*