Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

 

Şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ, pus sub control judiciar

Șeful Centrului de reținere și arest preventiv din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ, comisarul-șef Ioan Catană, a intrat în atenția procurorilor DNA.  Procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar  în cazul său și al unui agent din cadrul aceluiași serviciu, pentru luare de mită.

Potrivi DNA, în cursul lunii noiembrie 2014, inculpatul Catană Ioan, în calitate de șef al Centrului de reținere și arest preventiv din cadrul I.P.J. Neamț a pretins și a primit de la persoană denunțătoare suma de 500 de euro și o carcasă de oaie, pentru soțul acesteia, aflat în stare de arest preventiv în cadrul Centrului, să beneficieze de un tratament preferențial în cursul executării măsurii preventive.

În aceeași perioadă, inculpatul Brînzei Vasile, în calitate de șef de tură în cadrul Centrului de reținere și arest preventiv I.P.J. Neamț, a primit de la aceeași persoană suma totală de 400 de lei și produse alimentare în valoare de 90 de lei pentru ca, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, să faciliteze comunicarea dintre persoana respectivă și soțul acesteia, arestat preventiv din cadrul Centrului.
În datele de 06, 18 și 24 martie 2015, inculpatul Catană Ioan, în calitate de șef al Centrului de reținere și arest preventiv din cadrul I.P.J. Neamț, a primit de la aceeași persoană denunțătoare suma totală de 400 de euro și produse alimentare în valoare totală de 300 de lei pentru ca, atât în temeiul atribuțiilor sale de serviciu cât și prin încălcarea acestora, să îi asigure condiții de deținere mai favorabile soțului denunțătoarei și să-i permită comunicarea de mesaje către alte persoane.
În datele de 12 și 16 martie 2015, inculpatul Brînzei Vasile, în calitate de șef de tură în cadrul Centrului de reținere și arest preventiv I.P.J. Neamț, a primit de la aceeași persoană denunțătoare suma totală de 150 de lei pentru ca, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, să-i faciliteze comunicarea cu soțul, arestat preventiv în cadrul Centrului, să-i transmită persoanei arestate alimente contrar normelor legale și pentru a se interesa de declarațiile date în fața organelor judiciare de către o altă persoană.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Bacău, au dispus punerea în mișcare a măsurii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, pentru cei doi inculpați, ambii lucrători din cadrul Centrului de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Neamț, cu privire la săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită. În cauză, procurorii DNA au beneficiat de sprijinul ofițierilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție, Serviciul Județean Anticorupție Neamț” a declarat Rareș Bostan, comisar-șef, DGA Neamț.

Lăsați un comentariu

*