Armata Statelor Unite ale Americii va investi, în următorii doi ani, 5 milioane de dolari pentru tratarea tuberculozei MDR .
Banii vor ajunge în cele două unităţi medicale în care se tratează această boală în România, adică la Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”Bucureşti şi la Spitalul “Bisericani” din judeţul Neamţ.
„Colaborarea noastră cu Guvernul Statelor Unite şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii este mai veche. Pe baza acesteia am obţinut, de multe ori, sprijin pentru depistarea şi tratarea bolilor. Categoric, finanţarea care ne va fi oferită de SUA ne va fi de mare folos“, a declarat medicul Elena Botezatu, de la Spitalul Bisericani.
Nu se ştie încă exact care este suma care va fi alocată spitalului din Neamţ.