Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Salariul minim brut pe economie va creşte în 2014

Salariul minim brut va fi majorat, în 2014, în două etape, a anunţat, luni, premierul Victor Ponta. Potrivit acestuia, venitul minim pentru salariaţi va creşte de la 800 lei, cât este în prezent, la 850 lei începând cu 1 ianuarie, iar de la 1 iulie de la 850 la 900 lei.

“Vom lua în calcul creşterea salariului minim la 850 lei începând cu 1 ianuarie şi la 900 lei începând cu 1 iulie. Avem şi un fond de creştere a salariilor în domeniul bugetar, nu va fi o creştere egală pentru toţi angajaţii, ci va fi o creştere ţintită pentru anumite categorii. Vom continua, de exemplu, negocierile pentru a stabili gradul în care vor creşte salariile medicilor rezidenţi, ale profesorilor debutanţi şi ale altor categorii”, a anunţat Ponta după discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional.

Lăsați un comentariu

*